joi, 26 aprilie 2018

Remisiunea Diabetica la Pisici

Pentru a intelege remisiunea diabetica la pisici, este util sa aveti anumite notiuni in ceea ce priveste diabetul felinelor, asa ca iata o trecere rapida in revista.

Ce este diabetul felinelor?


Diabetul este o boala complexa ce implica un hormon numit insulina. Atunci cand o pisica nu produce suficienta insulina sau cand nu poate utiliza in mod adecvat insulina pe care o produce, se instaleaza diabetul.

De ce este importanta insulina? Insulina mentine motorul corpului intr-o stare corecta de functionalitate. Corpul este ca o masina bine pusa la punct si meticulos reglata care are nevoie de combustibil pentru a rula in mod corespunzator. Combustibilul pentru o pisica este hrana care contine grasimi, carbohidrati si proteine. Dar acest combustibil trebuie sa fie descompus in parti mai mici pe care corpul sa le poata utiliza. Una dintre aceste componente de combustibil utilizate de corp este glucoza. Fara glucoza, motorul corpului se opreste.

Diabetul Zaharat la Pisici – Testarea si Monitorizarea

Care sunt testele recomandate pentru diagnosticul diabetului zaharat?


In general, urmatoarele teste de evaluare sunt recomandate atunci cand se suspecteaza diabetul zaharat: hemoleucograma completa (HLG), un profil biochimic seric si analiza de urina.

De ce atat de multe teste? Diabetul nu poate fi diagnosticat doar printr-o valoare ridicata a glucozei din sange?


Desi confirmarea unor valori crescute ale glucozei din sange si urina, pe nemancate, sunt absolut esentiale in diagnosticul diabetului zaharat, celelalte teste de evaluare ne ofera informatii suplimentare privind severitatea diabetului si eventualele complicatii asociate starii diabetice.

Diabetul Zaharat La Pisici – Prezentare Generala

Ce este diabetul zaharat?


Diabetul zaharat este o boala a pancreasului, un mic organ localizat in apropierea stomacului. Pancreasul are doua tipuri diferite de celule care au functii extrem de diferite. Un grup de celule produce enzime necesare pentru o digestie adecvata. Celalalt grup, denumite celulele-beta, produce hormonul insulina, care regleaza nivelul de glucoza (zahar) din sangele circulant si controleaza distribuirea glucozei in tesuturile organismului. In termeni simplisti, diabetul zaharat este cauzat de incapacitatea sau esecul pancreasului de a regla zaharul din sange.

Cum Sa-Ti Ingrijesti Pisica Diabetica

  1. Scoateti flaconul de insulina de la frigider si amestecati cu blandete continutul rostogolind flaconul intre maini.
  2. Pregatiti seringa de insulina indepartand portiunea de protectie a pistonului. Trageti usor de piston pentru a-l slabi.
  3. Cand sunteti pregatiti sa aspirati, indepartati capacul de protectie al acului. Infigeti acul in flaconul de insulina asigurandu-va ca acul este plasat in cercul din mijloc al capacului de cauciuc al flaconului.

Glipizidul

De ce mi-a prescris medicul veterinar acest medicament?


Glipizidul este un agent antidiabetic, derivat de sulfoniluree, utilizat in tratarea diabetului noninsulino-dependent. Glipizidul actioneaza prin provocarea pancreasului sa elibereze mai multa insulina in circulatia sanguina.