joi, 3 septembrie 2020

Hernia ombilicală la Pisici


Nu de puține ori, în urma consultului fizic al pisicoaselor noastre paciente, le luăm companioniiumani prin surprindere relatându-le că pisoii lor și de ce, nu, chiar pisicoasele adulte sunt purtătoarele unui mister și ne amuzăm spunând: „Iată, încă o pisicoasă care nu s-a desprins de mumă-sa!” Clar, supoziția aceasta este numai o interpretare hazlie a condiției medicale pe care o întâlnim când și când la felinele noastre urbane. Detaliile le puteți afla parcurgând povestea „Herniei Ombilicale”.

miercuri, 2 septembrie 2020

Cum prevenim un atentat asupra siguranței și sănătății pisicoasei noastre?


Titlul poate părea pretențios și exagerat, dar credeți-mă că exact asta se întâmplă cu bună-știință sau din neștiință, atunci când dispunem de diferite modalități de intervenție preventivă și nu le uzităm. În activitatea de la centrul pisicesc mă confrunt deseori cu situații, mai ales când vine vorba de o suferință a pisicoaselor care ar fi putut fi evitată sau tratată adecvat, în care companionii umani ai acestora declară: „Nu mi s-a spus!” sau „Dacă aș fi știut...” sau „Am considerat că...” 

Toți suntem supuși greșelii, și noi medicii veterinari și voi, companionii umani. Cine n-a greșit să ridice piatra! Să depășim momentul acuzațiilor și căutarea țapului ispășitor și zic să purcedem într-un periplu care să ne genereze claritate în luarea unor decizii obiective și corecte ce vizează siguranțși sănătatea mult-îndrăgitelor noastre feline urbane companioane. Astfel spus, vom atinge subiecte vitale care ne vor ajuta să ne menținem pisicoase sănătoase și lipsite de griji.